Povestea mea, povestea ta..

Povestea mea partea 1

Mă plimb cu viteză spre locul unde urmează să mă întâlnescu cu ea. Zâmbetul ei și ochii ei când mă privesc mă înfioară de-a dreptul. Abia aștept să o văd, să mă umplu de bucuria pe care o emană în cameră atunci când se mișcă, atunci când vorbește ori atunci când stă tăcută. Gândul la ea mă face să fiu plin de o căldură greu de imaginat. Lumea din jurul meu îmi pare ireală și parcă acoperită de un blur puternic.

În pasul meu grăbit trec pe lângă clădirile murdărite de vreme și ploaie și nici nu le văd cum stau acolo de sute de ani. În acest oraș bătrân eu simt viață cum pulsează în mine. Starea de euforie este completată de mersul aproape jucăuș și în totalitate ludic. Degetele mele se plimbă peste gardul ruginit al bisericii vechi și simt umezeala cum îmi inundă amprentele de pe degete. Un fior îmi străpunge întregul trup și pentru o secundă tresalt din lumea mea ireală. Gândul la ea dispare și în fața ochilor îmi vine imaginea unei lumi sărace, sărăcite. Chipurile sunt încruntate, pumnii strânși și nici o urmă de zâmbet pe fața nimănui. Toată lumea merge în linie dreaptă și țintit, nimeni nu schimbă priviri. În acest haos al ordinii doar o ființă își împletește mersul și are timp să analizeze strada. Un cerșetor ce cu plasa pe umăr și bota lui murdară împinge o bucată de plastic. Scena îmi pare interesantă și mă opresc din mers, mă uit și-l urmăresc, încerc să-mi dau seama ce vrea să facă? Nu vede că acțiunile lui sunt încărcate de futibilitate și lipsă de sens?

Mersul îi este lent și reacțiile la fel. Este bătrân săracul om iar punga de plastic împreună cu vântul pare că se joacă cu el. Cerșetorul în multul timp de care dispune se chinuie cu bota de plastic să împingă punga spre coșul de gunoi ce-l are în față. ..Frumos din partea lui! Îl urmăresc pentru încă 15 secunde pentru a fii sigur că asta îi este intenția. După ce mă lămuresc, mă întorc cu tot trupul, merg până la el, ridic punga de plastic și o duc la coșul de gunoi. L-am scutit de săracul om de încă 10 minute de trudă. Sunt un om bun. Pe fața lui uimită se vede o expresie ce-mi vine greu să o deslușesc. Nimeni nu a mai făcut așa ceva pentru el, probabil că așa îmi mulțumește. Sunt un om bun.

Dintr-o dată văd cum ritmul inimii îmi crește și un șuvoi de andrenalină mă pălește. Sunt un om bun, cu gânduri bune pentru cei din jurul meu. Acest flux de autoapreciere vine să fie completat și de o remarcă a unei doamne ce a văzut întregul act:

- Bine ai făcut băiete, l-ai ajutat pe săracul!

Zâmbesc plin de o modestie arogantă și-mi continui drumul spre ea! Sunt un om bun!

Povestea mea partea a 2-a 

Frigul de afară este mai rău ca oricând. Toată noaptea a plouat cu lacrimi. Probabil Dumnezeu este supărat pe lume și plânge, plânge în stropi mari ce-ți frăgezesc întregul trup. Hainele astea ude stau pe mine de mai bine de 2 zile. Să le schimb? ..n-am altele. Văd trotuarul pătat de urme de semințe și gumă. În mare mizerie putem să trăim. Cum am ajuns noi să fim atât de nenorociți? Cum am ajuns noi să nu avem ce mânca, dar ce vorbesc, cum am ajuns eu să n-am ce mânca. Din interior simt cum o tuse fierbinte vrea să iasă la suprafață. Nu-i fac loc. Ochii încep să mă lase și ei și totul este împăienjenit în jurul meu. Zgomotul străzii nu mă interesează, tot ce vreau în acest moment este să contez! Vreau să am valoare! Vreau ca lumea din jurul meu să nu privească cu milă spre mine. Nu vreau să primesc bani de pomană, vreau să muncesc pentru ei, vreau să-i merit. Dar cine angajează un om trecut de 50 de ani, murdar și mirosind a urină?

Uite biserica! Clădirea este mare dar rece. A fost aici și acum 4 ani când pentru prima dată m-am așezat la poarta ei și am așteptat ca și un copil la Crăciun, să primesc ceva de la cei care ies. A fost aici și ieri când cu capul în pământ și așezat fără speranță pe asfaltul greu am așteptat să-mi arunce cineva ceva. Mizeria mi-a cuprins întreaga ființă și trebuie să fac ceva ca să scap de ea!

Văd cum un om își termină ultima bucată dintr-un corn și molfăind înecăcios aruncă fără grijă punga de plastic în care se afla cornul. Of, și a aruncat-o pe jos. Dar coșul este la doar 10 metri de el. Era atât de greu să o arunce în coș? Sau ăsta să fie semnul dat de Dumnezeu către mine? Asta este ceea ce trebuie să fac ca să-mi revin din starea mea de mizerie? În felul acesta mă încearcă Dumnezeu? Trebuie să pun punga în coș. Mă ridic cu greu și plin de bucurie și pornesc repede spre obiectul muncii mele. Nu are să fie ușor să o duc. Nu trebuie să fie ușor! Prind în vârful botei mele punga de plastic și încet, încet o târăsc spre coșul de gunoi. Dar tare departe mai e coșul ăsta. 10 metri! Înțeleg acum de ce nu a aruncat-o în gunoi. Ooo nu! Punga a plecat, vântul mi-a furat punga! Nu am să o las să plece. Mă reped asupra pungii cu toată vlaga și o recapturez. Acum este mai departe, dar nu contează am să o pun în coș. În fața ochilor nu văd altceva decât coșul și știu că la capătul botei am punga de plastic.

Omor! Ce e asta? Ce face acest tânăr? CE face? De ce îmi ia punga? Nu știe că asta este misiunea mea ? Sau poate și Dumnezeu a renunțat la mine! Da, asta să fie, a renunțat la mine! Mi-a văzut nimicnicia și a aflat că nu sunt în stare!

Ce rost mai are să mă chinui, ce sens mai am în locul ăsta?

Dau drumul tusei pe care o țineam ascunsă, de acum să mă răpună, nu mai am pentru ce trăi!