Povestea mea, povestea ta..

Povestea mea partea 1

Mă plimb cu viteză spre locul unde urmează să mă întâlnescu cu ea. Zâmbetul ei și ochii ei când mă privesc mă înfioară de-a dreptul. Abia aștept să o văd, să mă umplu de bucuria pe care o emană în cameră atunci când se mișcă, atunci când vorbește ori atunci când stă tăcută. Gândul la ea mă face să fiu plin de o căldură greu de imaginat. Lumea din jurul meu îmi pare ireală și parcă acoperită de un blur puternic.

În pasul meu grăbit trec pe lângă clădirile murdărite de vreme și ploaie și nici nu le văd cum stau acolo de sute de ani. În acest oraș bătrân eu simt viață cum pulsează în mine. Starea de euforie este completată de mersul aproape jucăuș și în totalitate ludic. Degetele mele se plimbă peste gardul ruginit al bisericii vechi și simt umezeala cum îmi inundă amprentele de pe degete. Un fior îmi străpunge întregul trup și pentru o secundă tresalt din lumea mea ireală. Gândul la ea dispare și în fața ochilor îmi vine imaginea unei lumi sărace, sărăcite. Chipurile sunt încruntate, pumnii strânși și nici o urmă de zâmbet pe fața nimănui. Toată lumea merge în linie dreaptă și țintit, nimeni nu schimbă priviri. În acest haos al ordinii doar o ființă își împletește mersul și are timp să analizeze strada. Un cerșetor ce cu plasa pe umăr și bota lui murdară împinge o bucată de plastic. Scena îmi pare interesantă și mă opresc din mers, mă uit și-l urmăresc, încerc să-mi dau seama ce vrea să facă? Nu vede că acțiunile lui sunt încărcate de futibilitate și lipsă de sens?

Mersul îi este lent și reacțiile la fel. Este bătrân săracul om iar punga de plastic împreună cu vântul pare că se joacă cu el. Cerșetorul în multul timp de care dispune se chinuie cu bota de plastic să împingă punga spre coșul de gunoi ce-l are în față. ..Frumos din partea lui! Îl urmăresc pentru încă 15 secunde pentru a fii sigur că asta îi este intenția. După ce mă lămuresc, mă întorc cu tot trupul, merg până la el, ridic punga de plastic și o duc la coșul de gunoi. L-am scutit de săracul om de încă 10 minute de trudă. Sunt un om bun. Pe fața lui uimită se vede o expresie ce-mi vine greu să o deslușesc. Nimeni nu a mai făcut așa ceva pentru el, probabil că așa îmi mulțumește. Sunt un om bun.

Dintr-o dată văd cum ritmul inimii îmi crește și un șuvoi de andrenalină mă pălește. Sunt un om bun, cu gânduri bune pentru cei din jurul meu. Acest flux de autoapreciere vine să fie completat și de o remarcă a unei doamne ce a văzut întregul act:

- Bine ai făcut băiete, l-ai ajutat pe săracul!

Zâmbesc plin de o modestie arogantă și-mi continui drumul spre ea! Sunt un om bun!

Povestea mea partea a 2-a 

Frigul de afară este mai rău ca oricând. Toată noaptea a plouat cu lacrimi. Probabil Dumnezeu este supărat pe lume și plânge, plânge în stropi mari ce-ți frăgezesc întregul trup. Hainele astea ude stau pe mine de mai bine de 2 zile. Să le schimb? ..n-am altele. Văd trotuarul pătat de urme de semințe și gumă. În mare mizerie putem să trăim. Cum am ajuns noi să fim atât de nenorociți? Cum am ajuns noi să nu avem ce mânca, dar ce vorbesc, cum am ajuns eu să n-am ce mânca. Din interior simt cum o tuse fierbinte vrea să iasă la suprafață. Nu-i fac loc. Ochii încep să mă lase și ei și totul este împăienjenit în jurul meu. Zgomotul străzii nu mă interesează, tot ce vreau în acest moment este să contez! Vreau să am valoare! Vreau ca lumea din jurul meu să nu privească cu milă spre mine. Nu vreau să primesc bani de pomană, vreau să muncesc pentru ei, vreau să-i merit. Dar cine angajează un om trecut de 50 de ani, murdar și mirosind a urină?

Uite biserica! Clădirea este mare dar rece. A fost aici și acum 4 ani când pentru prima dată m-am așezat la poarta ei și am așteptat ca și un copil la Crăciun, să primesc ceva de la cei care ies. A fost aici și ieri când cu capul în pământ și așezat fără speranță pe asfaltul greu am așteptat să-mi arunce cineva ceva. Mizeria mi-a cuprins întreaga ființă și trebuie să fac ceva ca să scap de ea!

Văd cum un om își termină ultima bucată dintr-un corn și molfăind înecăcios aruncă fără grijă punga de plastic în care se afla cornul. Of, și a aruncat-o pe jos. Dar coșul este la doar 10 metri de el. Era atât de greu să o arunce în coș? Sau ăsta să fie semnul dat de Dumnezeu către mine? Asta este ceea ce trebuie să fac ca să-mi revin din starea mea de mizerie? În felul acesta mă încearcă Dumnezeu? Trebuie să pun punga în coș. Mă ridic cu greu și plin de bucurie și pornesc repede spre obiectul muncii mele. Nu are să fie ușor să o duc. Nu trebuie să fie ușor! Prind în vârful botei mele punga de plastic și încet, încet o târăsc spre coșul de gunoi. Dar tare departe mai e coșul ăsta. 10 metri! Înțeleg acum de ce nu a aruncat-o în gunoi. Ooo nu! Punga a plecat, vântul mi-a furat punga! Nu am să o las să plece. Mă reped asupra pungii cu toată vlaga și o recapturez. Acum este mai departe, dar nu contează am să o pun în coș. În fața ochilor nu văd altceva decât coșul și știu că la capătul botei am punga de plastic.

Omor! Ce e asta? Ce face acest tânăr? CE face? De ce îmi ia punga? Nu știe că asta este misiunea mea ? Sau poate și Dumnezeu a renunțat la mine! Da, asta să fie, a renunțat la mine! Mi-a văzut nimicnicia și a aflat că nu sunt în stare!

Ce rost mai are să mă chinui, ce sens mai am în locul ăsta?

Dau drumul tusei pe care o țineam ascunsă, de acum să mă răpună, nu mai am pentru ce trăi!

Batran de tanar

-Când a fost ultima dată când ai îmbătrânit?

-Era o miercuri. Tristă miercuri! Cerul de un albastru pervers, flori de jur peste tot împrejur. O bancă şubredă îmi susţinea corpul greu şi pârâia din când în când în semn de protest.

            Piciorul drept pendula pe lângă mine la modul automat fără să pot să vreau să-l controlez.

            Un licurici de lumină îmi fulgera ochiul stâng din cealaltă parte a parcului, coborându-mă încetul cu încetul pe pământ. La final când nu mai avea unde merge decât sub pământ un gust acru-păcătos îmi inunda gura. Cineva vroia să se joace cu mine de-a sâcâita. Lumina ce mă lovea în ochi revenea la intervale regulate și nu-mi dădea pace. Piciorul se opri şi nu ştiu cum ori de ce m-am ridicat.

            Pentru a evita ridicolul, deoarece un grup de copii din apropiere se întoarse spre mine, am început să merg spre licuriciul luminos care acum îşi adunase prieteni formând o ceată. Nu-mi străpungea ochiul dar îmi lăsa nişte pete auri pe haină.

            Cu paşi precum un colos într-o ţarină uscată, mă apropiam de cutia pandorei.

            Pe măsură ce tufişurile se dădeau la o parte mi se descoperea în faţa ochilor o mogâldeaţă bălaie. Picioare mici comasate în poziţie de pup. Un rânjet caraghios îi dădea clasă. Într-o mână criminală manevra oglinda ce mă trezi din visare.

            Atunci am îmbătrânit prima dată în ziua acea!

Copilul fugea speriat de răgetul meu. Se îndrepta spre o entiate ce cu o privire hegemonică scana întreg parc.

Curând vechea  bancă şubrezită de ierni era reocupată de mine.

            Atunci am îmbătrânit prima dată în ziua acea!

Un sentiment putred îmi copleşea oasele, le lichetifia. Precum o vară absurd de fierbinte ce nu se mai termină şi durează ani la rând.

            Atunci am îmbătrânit prima dată în ziua acea!

Nu doar anii te albesc şi te dotează cu un baston. Cuvintele altora, ale mele, faptele altora, ale mele. Dar nu mai aveam ce face, eram cu trei cuvinte mai bătrân.

            Banca bătrână nu-mi mai spunea nimic sau cel puţin nu o mai auzeam .

Azi e joi!

mai am o zi!

Azi rămân tânăr!

-Când e ultima dată când ai întinerit?

Un sfert de oră

este fără un sfert şi tu trebuie să pleci...
de câte ori am auzit eu fraza asta?..de câte ori în viaţă la fără un sfert am fost dat afară şi trimis în altă parte?.. stau singur la masa de la cantină şi mă joc alene în supa de tăiţei ce a fost servită..mă simt inutil şi la lumina palidă de neon îmi simt corpul acru..
-îi fără un sfert Iustin, pleacă! Vrem să plecăm şi noi acasă. Ne vedem pe mâine? Normal că ne vedem şi mâine..cum ar fi o zi fără ca tu să vi aici?..normal că ai să vi!
...astea au fost ultimele cuvinte ce le-am auzit în timp ce ieşeam pe uşă. În urma mea femeia grasă cu şorţ albastru spală pe jos la cantina săracilor. Ies afară unde un frig rusesc îmi cuprinde faţa şi încep să fac paşi mici prin zăpada albă şi îngheţată. Este ora 8 fără un sfert, seara, şi frigul începe să se înţesească. Îmi strâng corpul cu amândouă braţele. Merg singur pe drum..uneori pe cealaltă parte a străzi câte o doamnă grăbită cu un diplomat de gardian public merge spre casă… eu..sătul să mai privesc înainte închid ochii şi merg aşa a neştire..că poate, poate am să uit de mine şi de tot. să uit că trebuie să mănânc de la cantina săracilor, să uit că trebuie să dorm sub pod să uit că odată aveam..aveam..da..odată aveam..să uit de tot. Am ajuns la pod...acasă! Mai am de străbătut doar panta abruptă şi acum şi îngheţată până la refugiul unde mă aşteaptă patul meu. Ajung cu greu la baza podului dar măcar ştiu că de aici nu e mult. Scot din buzunar cheia rece şi deschid poarta. Am intrat în casa mea..un loc trist..umed, întunecos şi rece..dar un loc unde îmi port zilele de 1 an încoace. ..chiar..mâine cam pe la ceasul acesta se împlineşte un an..un an întreg de când..ahh..mai bine nu m-aş mai gândi...şi totuşi de un an întreg în fiecare seară..în fiecare moment nu pot să nu mă gândesc la faţa aceea..la buzele ce au rostit cu atâta sadism...la mâna ce cu atâta falsitate şi ipocrizie o strângea pe a mea..în timp ce ochii lacomi de bărbat parşiv îmi spuneau verdictul..
În noaptea asta o să am din nou coşmaruri. Iar am să-mi visez soţia, copii, blana moale a pisicii ce seara la lumina palidă a unei vioze se încolăcea lângă piciorul fotoliului de pe care citeam. în fiecare noapte simt covorul moale de sub picioare..în fiecare seară le văd feţele pline de dragoste a celor ce erau.."ai mei" apoi aud acel bătut în uşă..îl văd..intră pe uşă. ea..a mea, cea mai dragă, îi zâmbeşte fără să ştie ce cutie a pandorei primeşte în casă...ea nevinovată, nebănuitoare îl serveşte cu un ceai şi turtă dulce. eu mă aşez lângă el pe fotoliu şi îl privesc adânc în ochi. Atunci..în acel moment trebuia să scot tava de la şemineu şi să-l lovesc..să-l gonesc din casa şi din viaţa familiei mele. Trebuia să-l încing ca pe o fiară sălbatică...n-am făcut-o!..acum îndur amintirile şi mai rău decât loviturile..acestea dor mult mai tare..sunt nevoit să le visez..să le gust, să le simt noapte de noapte..clipă de clipă să trăiesc cu ele..mă întind în patul de carton improvizat în încăperea mea de sub pod. Aştept debarasarea..aştept neantul..şi dacă nu..cel puţin somnul.

Nu am ziare să mă acopăr..îmi va fi frig în seara aceasta..foarte frig. Jacheta neagră şi murdară e singura mea pătură pe corpul slăbit de viaţă. Îmi întorc faţa spre peretele celulei şi îndes adânc până la gât căciula. Închid ochii şi doar urechile îmi rămân să mai audă suflarea aburind şi şuierul apei. Cu inima amară şi cu stomacul greu îmi continui reveria. Îl aud cum îmi vorbeşte despre cât de rău merg acum lucrurile în afaceri, despre câte eforturi a făcut el pentru mine, despre cât de mult ţine la mine…simt un fior adânc pe coloană..e frigul ce mă pătrunde.. îmi cucereşte carnea..în noaptea asta grea singurul lucru cald e focul din şemineul pe care-l visez eu. El continuă să-mi privească cu lăcomie casa. Ştie că tata mi-a lăsat mie tot ce a avut şi pe el l-a lăsat pe drumuri..ştie şi-l doare..îl macină..îl exasperează dea dreptul. Îmi vorbeşte frumos mişcând buzele parcă dansându-le.

Frigul e din ce în ce mai rece, dus până la durere. Picioarele mi le simt de plumb amobil şi mâinile încleştate pe lângă corp. Îl pot vedea pe el cum îmi ia mâna şi o strânge ca pe a unei persoane pe care doreşti să o consolezi. un strâns ferm, de trol beat. Un fior negru îmi întunecă mintea. Frigul îmi ameţeşte simţurile şi încep să văd tot mai puţin, să aud tot mai puţin. Figura lui de canibal flămând încă-mi săgeată mintea. Îl aud cum şopteşte încet şi veninos propoziţia ce mi-a şfârşit viaţa:

-Nu mai sunt depende…

ultimul “nt” se preface într-un şuier lung şi totul descende într-un întuneric total. Inima se opreşte pentru o clipă să se odihnească. o pauză mută. nu-mi deschid ochii ci ascult liniştea. inima..stă!..de acum...pentru totdeauna.